Am spus,poate,ca tu trebuie sa fii cel care ma va salva.Caci in definitv esti zidul meu:al minunilor sau al intrebarilor?

"Cine esti sau ce esti?Abur ori duh coborat din povesti..."Ma cuprinde un fel de ameteala si simt nevoia sa ma reazam de tine.De tine aburule,de tine duhule,de tine...zidule.Zid...care trebuie sa ma opreasca din goana nebuna,infinita,din agitatie,confuzie si ceata...sau zid care delimiteaza clipa de ce e dincolo?

Am crezut mult timp ca Fericirea nu exista Aici si Acum.Ca pentru a fi fericita imi trebuie un alt ceva ,imi trebuie un dincolo dintr-un alt spatiun,dintr-un alt timp,independent de ceea ce suntem Aici si Acum.Nu am cautat niciodata Fericirea pentru ca nu am crezut,nu am conceput ca poate fi in Aici si Acum.Era mult mai comod sa stau si sa astept un dincolo care nu va veni niciodata si in final sa dau bineinteles vina pe el pentru ca eu nu am fost fericita niciodata.E atat de usor sa gasesti vina...vinovati...

Mult timp am fost preocupata de ce e dincolo de zidul meu.Dar ce e dincoace de zid,nu sunt aceiasi Aici si Acum?

Daca zidul meu trebuie sa ma opresca din goana,inseamna ca ma va opri in Aici si Acum,ca in acei Aici si Acum voi fi scoasa din orbire,din ceata.Ma va opri atunci cand va trebui,acolo unde va trebui....In Fericire.Zidul ma va opri dincoace,pentru ca aici ma voi descoperi si redescoperi,aici voi trai minunea si intrebarea de a ma vedea pe mine insami pentru prima oara si totusi pentru a cata oara?

Dar zidul nu iti spune niciodata ca el e zidul si nici nu te asteapta sa iti dai seama.Altfel nu ar mai fi Zidul,ci doar un...zid.Un zid oareceare pe langa care treci in fiecare zi in drum spre liceu.

Zidul e [link] clipa a trecut...

Acum trebuie sa plec,trebuie sa plec...la mare.S-a intors ceata.Ah as fi vrut ca ametaeala sa tina o vesnicie.Dar din ameteala trebuie sa te trezesti.Si daca te trezesti zidul nu mai are niciun sens.Plec...Atat stiu,caci restul e ceata.Trebuie sa alung ceata si pe mine din ea...Atat stiu...trebuie sa ajung la mare.

-Trebuie sa plec,ti-am spus...

-Stiu.Am stiut mereu.

-Dar vei fi acolo nu e asa?Daca ametesc din nou?spune-mi...vei fi acolo,nu-i asa?

-Nu mai stiu,nu mai stiu...e atata ceata.Atat stiu:un om nu exista daca nimeni nu crede in el.Eu cred in tine.Si de aceea existi...

-Si de aceea existam amandoi.Pentru ca tu crezi in mine si eu cred in tine....Spune-mi doar:ne vom mai vedea vreodata?

-In parcurile rosi.Pe banca rosie,pe aleea rosie,in salcamii rosi,in chitara rosie...In rosu aprins.

Ti-am zambit.Mi-ai zambit.Apoi am plecat...

Am spus,poate,ca tu trebuie sa fii cel care ma va salva de la a nu fi.De aceea te-am salvat de la a nu fi.De aceea sunt ,de aceea esti.Caci in definitiv,esti zidul meu...al minunilor sau al intrebarilor?al minunilor si al intrebarilor.